Surse ale jurnaliștilor din Belarus au dezvăluit cauza morții iubitului jucătoarei Aryna Sabalenka (25 de ani – 2 WTA). Acesta și-a dat ultima suflare la Miami, în Statele Unite ale Americii, unde își însoțise partenera pentru turneul de tenis din categoria WTA 1000.
De ce a decedat Konstantin Koltsov la doar 42 de ani. Iubitul Arynei Sabalenka a fost și el sportiv, practicând hocheiul la nivel de profesioniști în intervalul 1998 – 2016.
Aryna Sabalenka, sportiva care a câștigat Australian Open în 2023 și 2024, actual număr 2 în clasamentul WTA, a primit o veste cutremurătoare la Miami. Partenerul ei, fostul hocheist Konstantin Koltsov, a murit subit la vârsta de doar 42 de ani. Acesta se afla tot în Statele Unite ale Americii, deoarece intenționa să o susțină pe Sabalenka în cadrul turneului Miami Open.
În dimineața zilei de marți, 19 martie, pe anumite site-uri de sport din Belarus a început să cricule vestea că Konstantin Koltsov ar fi încetat din viață la Miami. Iar la scurt timp după apariția mai multor știri, echipa de hochei Salavat Yulaev UFA, la care Koltsov a activat atât ca jucător cât și ca antrenor secund, a făcut anunțul oficial. Iubitul Arynei Sabalenka s-a stins din viață subit la vârsta de doar 42 de ani!
Cu profundă durere vă informăm că antrenorul lui Salavat Yulaev, Konstantin Koltsov, a decedat”, au scris oficialii clubului într-un comunicat.
Inițial nu s-a scris nimic despre cauza morții în ceea ce îl privește pe hocheist. Tot ce au transmis jurnaliștii a fost că acesta nu se lupta cu nicio boală și nici nu se știa să aibă probleme de sănătate.
Însă, jurnaliștii din Belarus au cercetat pentru a afla detalii, iar primele informații obținute de cei de la Telegraf.news susțin că iubitul Arynei Sabalenka a decedat din cauza desprinderii unui „cheag de sânge”.
Este de așteptat ca Aryna Sabalenka să se retragă de la Miami Open după acest tragic episod. În urmă cu cinci ani, numărul 2 WTA și-a pierdut tatăl, pe Serghei, tot din cauza unei probleme similare. Tatăl sportivei s-a stins din viață la vârsta de 43 de ani.
De-a lungul carierei pe care a avut-o în hochei, Konstantin Koltsov a jucat pentru cluburi ca Novokuznetsk Metallurg, Ak Bars, Spartak și Pittsburgh Penguins. Alături de Salavat Yulaev, el a câștigat campionatul în Rusia și Cupa Gagarin.
Împreună cu naționala de hochei a Belarusului, Konstantin Koltsov a bifat participarea la edițiile din 2002 și 2010 ale Jocurilor Olimpice.
După retragere, iubitul Arynei Sabalenka a lucrat ca antrenor pentru Dynamo Minsk și Salavat Yulaev UFA. Alături de aceasta din urmă colabora, din postura de antrenor secund, deja de două sezoane. În plus, potrivit rapoartelor din Belarus, era așteptat să își reînnoiască înțelegerea în perioada imediat următoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER